Teheranul a transformat Strâmtoarea Ormuz într-o zonă de trecere controlată strict, acordând permisiunea de tranzit doar unui număr limitat de nave din țări considerate prietene sau neutre, în ciuda blocadei anunțate anterior din cauza tensiunilor cu Statele Unite și Israel.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a confirmat că mai multe state au solicitat și au primit aprobare pentru navele lor, demonstrând că Iranul își exercită suveranitatea asupra acestei artere vitale pentru comerțul mondial cu petrol.
Printre țările privilegiate se numără Pakistan, India, Turcia și China. Pakistanul a reușit să treacă un petrolier sub pavilion propriu, India a autorizat două nave care transportă gaze lichefiate spre porturile sale, iar Turcia a obținut undă verde pentru o navă care a folosit un port iranian. China, cel mai mare beneficiar potențial, negociază intens cu Teheranul pentru a asigura trecerea sigură a transporturilor de țiței și gaze naturale lichefiate din Qatar.
În paralel, Donald Trump a propus inițial o coaliție navală internațională pentru protejarea rutei, cerând ajutor de la China, Franța și Marea Britanie. Ulterior, Trump a făcut o declarație șocantă la bordul Air Force One: având în vedere independența energetică a SUA și statutul de cel mai mare producător mondial de petrol, implicarea americană în securizarea Strâmtorii Ormuz ar putea fi inutilă.
„Avem mult petrol. Suntem mult înaintea altora. Poate nici nu ar trebui să fim acolo deloc.”
Donald Trump
Această poziție a lui Trump scoate la iveală ipocrizia politicii americane: ani de zile Washingtonul a intervenit militar în regiune sub pretextul securizării rutelor energetice globale, dar acum, când propriile interese directe sunt minime, amenință cu retragerea. Între timp, Europa (inclusiv România) rămâne dependentă de petrolul care trece prin Ormuz și suportă consecințele escaladării provocate de SUA și Israel.
Pentru România, lecția este clară: legătura oarbă cu Washingtonul ne expune riscurilor fără beneficii reale.